MWT (Maintenence of Wakefulness Test) sau Testul de Menținere a Stării de Vigilență testează capacitatea pacientului de se menține treaz pe durata zilei, în condiții prielnice de somn.
Aceste teste se efectuează EXCLUSIV în cadrul laboratorului de somn din cadrul clinicii sau a spitalului, sub atenta supraveghere a personalului specializat.
Indicații
- Stabilire capacității de a sta treaz și vigilent, test efectuat la persoanele care lucrează in servicii ce țin de siguranța personală și publică.
- Evaluarea somnolenței restante terapiei nPAP.
Etapele investigației
- Pacientul își petrece o noapte în laboratorul de somnologie pentru efectuarea unei polisomnografii.
- Dimineața, la trezire se demontează partial dintre senzorii de polisomnografie, fiind pastrați doar cei necesarii efectuării testelor ce compun un MWT.
- MWT constă în 4 episoade de câte 40 min la 2 ore interval.
- Primul episod începe la 1.5-3 ore de la oră obișnuită de trezire a pacientului.
- În cameră nu trebuie să pătrundă lumina naturală. Va există o singură sursă de lumina slabă (7.5W) poziționată în spatele capului pacientului. Acesta este așezat pe pat cu o pernă care să îi susțină capul și ceafă.
- Se recomandă un mic dejun ușor cu cel puțin o oră înainte de primul episod și un prânz ușor imediat după al doilea episod. Pacientul este sfătuit să meargă la toaletă înainte de fiecare etapă.
- Pentru fiecare etapă personalul specializat notează: timpul de începere și terminare, latența somnului (dacă apare), durată somnului, stadiile somnului. Se calculează latență medie de adormire.
Se consideră normal MWT>15 min (> 30 min pentru șoferi profesioniști).
Ghidul pacientului MWT
Cum vă pregatiți pentru noapte de polisomnografie
- În ziua investigației evitați să consumați cafea, ceai negru, ciocolată, cola (orice fel de băutură energizantă) după masă de prânz.
- Evitați consumul de alcool!
- Nu dormiți în cursul zilei!
- Precizați medicului tratamentele și bolile de care suferiți! Luați medicația cu dvs.
- Împachetați și luați la dvs. ce considerați că vă este necesar pentru o noapte la hotel (pijama, papuci, lenjerie etc.)
- Dacă este cazul luați cu dvs. medicamentele de seară și dimineață
- Faceți duș și spălați-vă pe cap cu șampon, uscați-vă părul și nu utilizați gel, ulei sau fixative, deoarece electrozii nu se lipesc corespunzător și înregistrarea nu va fi de calitate
- Evitați să veniți cu ojă pe unghii, în caz contrar este posibil ca pulsoximetru să arate valori eronate.
Ce se întâmplă în noaptea de înregistrare
- Vă prezentați la clinică la ora stabilită cu recepția.
- Personalul medical autorizat va monta o serie de electrozi, în anumite puncte ale capului și ale corpului pentru înregistrarea în timpul somnului a activității cerebrale, musculare, mișcarea picioarelor, a frecvenței cardiace etc.
- Centurile din material elastic vor fi trecute în jurul toracelui și abdomenului pentru a vă monitoriza respirația.
- Vi se va monta un senzor pe deget ce va înregistra nivelul de oxigen din sânge și batiile inimii.
- În timpul nopții încercați să NU faceți mișcări bruște sau brutale.
- Personalul medical va sta treaz toată noaptea pentru a va monitoriza somnul și să se asigure că totul decurge normal.
Testul MWT (a doua zi)
- Măsurarea timpului necesar cât pacientul rezistă a nu adormi în situații normale, în condițiile standard al unui laborator de somn.
- Ideal cu 2 săptămâni înaintea testului, pacientul trebuie să aibe o rutină normală somn-veghe.
- In timpul testelor pacientul este rugat să nu adoarmă. Durată 40 minute, 4 teste.
- Intre teste pacientul trebuie sa fie activ.
Interpretarea
Validarea testelor se efectuează de către un medic somnolog, specializat.
În cadrul validării sunt citite și interpretate toate traseele obținute în urma polisomnografiei și celor 4 teste MWT de a doua zi.
Unui medic specializat cu experiență îi sunt necesare in medie aproximativ 150 minute pentru a valida (urmărirea, corectarea și vizionarea video) în vederea interpretării și eliberării unui rezultat.
Acesta este și motivul pentru care timpul mediu de eliberare a rezultatului este de 5-7 zile lucrătoare.