Sindromul picioarelor neliniștite

Sindromul Picioarelor Neliniștite (Restless Legs Syndrome)(RLS) a fost identificat la aproximativ 5-15% dintre persoanele sănătoase, 11% dintre gravide, 15-20% dintre pacienții cu uremie și până la 30% dintre cei cu artrită reumatoidă.

Incidența maximă este la vârsta cuprinsă între 20-40 ani, mai frecvent fiind în rândul femeilor.

4 simptome definitorii

  • Dorința de mișcare a picioarelor, adesea asociată cu senzații neplăcute (furnicături, amorțeli, înțepături).
  • Agitație psihomotorie, discomfort.
  • Agravarea acestor simptome în starea de repaus și ameliorarea lor la mișcare.
  • Agravarea simptomelor seara sau noaptea la culcare, frecvent aceste mișcări continuând și în timpul somnului.

În forma ușoară simptomele apar episodic, o dată la 2-3 săptămâni, în timp ce în formă moderată apar de 1- 2 ori pe săptămâna, iar în formă gravă acestea apar cel puțin de 3 ori pe săptămâna cu întârzierea adormirii.

La stabilirea cauzei acestui sindrom trebuie avut în vedere și deficitul de fier, care a apărut la o treime din pacienți.

Complicațiile sunt insomnii severe, tulburări psihice, depresie și uneori disfuncție socială severă.

Diagnostic

Criteriile de diagnostic se bazează pe acuzele de senzație neplăcută în picioare odată cu instalarea somnului. Persoanele afectate descriu frecvent o senzație dezagreabilă de furnicături pe gambe, asociată cu durerea difuză a picioarelor. Disconfortul dispare la mișcarea membrelor.

Sunt aplicate chestionare specifice.

Monitorizarea polisomnografică (PSG) confirmă mișcările membrelor din timpul somnului.

Tratament

Terapia farmacologică se eliberează la prescripția medicului.

Non-farmacologic constă în:

  • eliminarea fumatului, alcoolului, cafeinei și lipsa meselor copioase seară;
  • respectarea programului de somn, fără ore de somn în timpul zilei;
  • exerciții fizice de tracțiune, mers sau yoga, timp de 20-30 minute înainte de culcare;
  • antrenarea minții în jocuri captivante, jocuri pe calculator;
  • băi calde sau reci înainte de adormire;
  • consumul a 2-3 ceaiuri/zi de infuzie de Leonurus cardiac (‘talpa gastei’).

 

Pentru diagnostic și tratament programați-vă pentru o consultație somnolog.

Drepturile de autor asupra întregului conținut al acestui articol aparțin în totalitate www.somnolog.ro.
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate este permisă numai cu indicarea sursei (adresa website-lui) sau pentru uz strict personal. 2018-01-31