Spirometria

Spirometria este o metodă standard în evaluarea capacității respiratorii a plămânilor și este utilizată în diagnosticarea astmului bronșic și a bronhopneumopatiei obstructive cronice (BPOC). Este de asemenea utilizată in depistarea unor eventuale patologii pneumologice, fiind solicitată prechirurgical.

Spirometria este un test ce măsoară cantitatea de aer pe care o persoană o poate inspira sau expira într-o unitate de timp, verificând astfel eficiența și rapiditatea plămânilor de a fi expansionati sau goliți de aer.

Aparatul este prevăzut cu o piesa bucală unică, pentru fiecare pacient, legată la aparat în vederea măsurării fluxului și volumului de aer inspirat și expirat.

Pe baza acestor înregistrări se obțin rezultate numerice și grafice, care permit interpretarea de către medicul specialist a capacităților și volumelor respiratorii.

Se obțin numeroși parametrii respiratorii, care, în funcție de valorile prezise (în funcție de vârstă, sex, greutate) a diverșilor parametrii, vor ajuta medicul în a stabili dacă există o obstrucție sau restricție, tipul și severitatea problemei respiratorii.

În cazul astmului bronșic se efectuează o investigație mai complexă, numită Spirometrie cu bronhodilatator , în care veți efectua două spirometrii, înainte și după inhalarea bronhodilatatorului.

Medicul specialist va compara valorile dintre cele două măsurători

În vederea obținerii unor date cât mai corecte este foarte importantă colaborarea pacientului la procedurile de efectuare a investigației, astfel că trebuie urmare indicațiile asistenței/ medicului atunci aceasta/ acesta solicită o acțiune din partea dvs.

În clinica noastră, pentru o acuratețe cât mai mare a rezultatului, se efectuează trei măsurători corect executate.

Spirometrul Vitalograph Alpha, folosit în clinica noastră, este produs de o companie englezească cu o experiență de peste 50 de ani în domeniul medical. Spirometrele Vitalograph sunt atât de precise încât, la nivel mondial, sunt folosite pentru efectuarea testelor din studiile clinice care preced introducerea de noi medicamente inhalatorii pe piață.

Instructaj Spirometrie

  • În ziua investigației evitați mâncarea copioasă sau băuturile acidulate
  • Mergeți la toaletă înainte
  • Încercați să fiți lejer în timpul spirometriei, inclusiv să nu vă strângă nimic la gât sau abdominal.
  • Nu fumați înainte de test!
  • Ascultați și executați cerințele personalui medical.