Pentru medici: Fiziopatologia cefaleei

Fiziopatologia cefaleelor primare nu este complet elucidată. Mulți ani, acesetea au fost incluse în sfera psihiatrică.

În ultimele decade s-a înregistrat un progres marcant în privința perturbărilor neurologice ce au un rol marcant în dezechilibrul activității neuronale ce rezultă în aceste sindroame.

În acest sumar, vom avea în focus durerile de cap de tip primar cel mai des întâlnite în cabinetul medicului de familie, ca și al neurologului.

Acestea vor fi prezentate separat: Cefaleea de Tensiune și Migrena.

Cefaleea de tensiune

Probabil contrar așteptărilor patologia acestui tip de cefalee este mai puțin înțeleasă din două motive principale:

  1. Acești pacienți nu se prezintă la medic referitor la acesta problemă.  Aceasta datorită faptului că, în contrast cu celelalte cefalee, nu induce o scădere de menționat a calității vieții și nu afectează viața personală sau profesională.

În majoritatea cazurilor, intensitatea durerii nu necesită tratament și nu rezultă în întreruperea activităților în curs.

Dimpotrivă, în timpul unui episod de cefalee de tensiune, persoanele prefera să aibe o ocupație, pentru a fi distrași de la această durere de intensitate scăzută și care, în realitatea clinică , nu este acompaniată de alte simptome.

Senzația de tensiune în zona posterioară a gâtului și a porțiunii superioare a umerilor este un simptom ce caracterizează migrena, în special în fazele în care cefaleea tip migrena este în fazele incipiente. (2)

  1. Din dorința ce a crește specificitatea diagnosticului versus migrenă, Asociația Internațională a Cefaleelor a inclus anumite caracteristici ce aparțin constelației simptomelor de migrenă.

Migrena

Este o afecțiune ce prezintă manifestări severe cu un impact marcant asupra activității cerebrale.

La nivel global este considerată pe al șaselea loc în privință dizabilității și morbidității

Organizația Mondială a Sănătății, și cea mai debilitantă boală neurologică.

Migrena afectează în proporție mai crescută, femeile, în raport 3:1.

Are un impact negativ semnificativ asupra calității vieții, în multe cazuri în timpul anilor de vârf de productivitate.

Se caracterizează prin atacuri de dureri de cap tipic, dar nu exclusiv unilaterale, de cele mai multe ori pulsatile, cu sensibilitate la mișcare, efecte vizuale, auditive și alte percepții senzorice.

Alte simptome, pot fi oboseala, iritabilitatea și abilitatea redusă de concentrare.

Căscatul excesiv poate precede durerile de cap cu până la 48 de ore înaintea durerii de cap, așa numita faza prodormala.

Cele mai multe episoade de dureri de cap sunt urmate de ore sau o zi de senzație de rău, de obicei, cu oboseală așa numitul postdromul (2).

În plus, la aproximativ o treime dintre pacienții cu migrenă, episoadele sunt asociate cu deficite neurologice, care includ perturbări cerebrale corticale, denumite colectiv aură de migrenă.

Geneza migrenei, implică fară dubiu, creierul.

Originea mecanismelor neuronale care stau la baza condiției primare la persoanele predispuse nu este încă în totalitate cunoscută.

Faptul că migrena implică activarea și sensibilizarea căilor trigeminovasculare, precum și a trunchiului cerebral și a nucleilor diencefalici, este în prezent general acceptat.

La fel de importantă este dereglarea primară a prelucrării senzoriale ce rezultă în constelația simptomelor neurologice care ne afectează simțurile.

S-a sugerat că migrena poate fi considerată o stare a creierului de excitare modificată (ca de exemplu, în epilepsie).

Desigur, simptomele de prodrom migrenos ce pot apare cu mai multe zile înaintea de cefaleei și nu au caracter dureros sunt simptome neurologice care din nou indică o origine cerebrală, însă nu de excitabilitate crescută a celulelor nervoase.

În plus, identificarea mai multor gene responsabile pentru migrena hemiplegică familială (FHM), care crește probabilitatea simptomelor severe de aură, precum și identificarea unei predispoziție genetice în studiile de familie.

În timp ce termenul de excitare este adesea folosit pentru a caracteriza aceste răspunsuri, o stare de hipersincronie ( activitate simultană crescută implicată în percepția stimulilor ) ar explica simptomele clinice de migrenă mult mai bine. (2)

Aceste considerente sunt susținute de studii neuroradiologice, în mod interesant unele incluzând episoade de migrenă captate în scaner în mod spontan. (3)

Studii electro-fiziologice numite potențiale evocate vizuale și auditive (4) au arătat că:

  • în zilele dinaintea unui episod de migrena percepția luminii, sunetului sunt cu mult mai pronunțate la pesoanele care suferă de acesta condiție în comparație cu subiecți normali.

La fel de interesante sunt observațiile în urma continuării acestor studii, după terminarea unui episod de migrena că amplitudinea percepțiilor acelorași stimuli sunt complet comparabile cu ale subiecților care nu suferă de migrena. (4)

Migrena este o tulburare complexă, practic moștenită în mod variabil (deci nu cu penetranță de moștenire de 100%) a funcției creierului.

Calea sa aferentă apare în aferenți nociceptivi (ce transmit senzația de durere) care filogenetic servesc la protecția vătămării stucturilor capului desemnate avertizării, dar fără  de localizare exactă la nivelul primei categorii de celule nervoase centrale.

Proiecția lor către talamus și cortex, precum și reglementarea acestor căi, importante la fiecare nivel, și prin mai multe sisteme oferă posibilitatea de a înțelege simptomele complexe și terapiile țintă.

Episoadele încep în majoritatea cazurilor cu simptome prodormale, cum ar fi afectarea concentrației, căscat excesiv, schimbarea dispoziției, și modificări homeostatice, cum ar fi consumul de energie și echilibrul de fluide.

De asemenea pot include sensibilități mai generalizate, ca și fotofobie (sensibilitate crescută la lumina) și fonobie (sensibilitate crescută la sunet).

Faza de prodormului deschide calea fazei de durere cu suferința și simptomele associate și se termină într-o fază postdromală de senzație oboseală extremă.

Aura de migrenă, cel puțin în sensul său clasic, are o anumită relație cu așa numitul fenomen de răspândire a scăderii excitabilității corticale (cortical spreading depression) deși acest lucru nu este nici necesar, nici suficient pentru episodul de aură (2).

Cel mai probabil se desfășoară ca un fenomen paralel.

Un progres crucial în înțelegerea și reaprecierea migrenei ca o tulburare predominant neuronală a dus la dezvoltarea strategiilor de tratament de cupare și prevenție ce nu acționează în mod primar la nivel vascular de nonvasoactive strategii acute și preventive pentru tratament.

Fiziopatologia migrenei a parcurs un drum lung în ultimele două decenii este pregătită să accelereze ritmul și să ofere și mai multe beneficii terapuetice în viitorul apropiat.

Autor dr. Huana MARIN

Bibliografie

  1. https://www.migrainetrust.org/about-migraine/types-of-migraine/other-headache-disorders/tension-type-headache/
  2. Puledda, Francesca et al. “An update on migraine: current understanding and future directions.” Journal of neurologyvol. 264,9 (2017): 2031-2039. doi:10.1007/s00415-017-8434
  3. Schwedt, Todd J, and David W Dodick. “Advanced neuroimaging of migraine.” The Lancet. Neurologyvol. 8,6 (2009): 560-8. doi:10.1016/S1474-4422(09)70107-3
  4. Lisicki M, D’Ostilio K, Coppola G, et al. Evidence of an increased neuronal activation-to-resting glucose uptake ratio in the visual cortex of migraine patients: a study comparing 18FDG-PET and visual evoked potentials. J Headache Pain. 2018;19(1):49. Published 2018 Jul 5. doi:10.1186/s10194-018-0877-8
Drepturile de autor asupra întregului conținut al acestui articol aparțin în totalitate www.somnolog.ro. Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate este permisă numai cu indicarea sursei (adresa website-lui) sau pentru uz strict personal. 2018-01-31

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *